În loc de jucării, oferă-i timp copilului tău! Pentru că timpul este cel mai preţios dar pe care îl poţi oferi! Acesta este ireversibil şi momentul prezent este cel care contează cu adevărat! Să nu ne petrecem timp cu lucruri care nu sunt tocmai necesare, nici cu gânduri din trecut dar nici cu proiecţii prea multe în viitor, pentru că ceea ce contează
Parteneriat pentru educaţie, împreună cu Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea din Oradea

De ce este esenţială educaţia în viaţa noastră şi cum contribuie aceasta la progresul nostru personal şi profesional, indiferent de vârsta pe care o avem?
Te invit să urmăreşti un scurt video referitor la pilda dozelor de suc şi câteva subiecte pe care le-am discutat la evenimentul organizat de către Mai mult
Iubesc să petrec timp cu familia mea, iubesc natura, iubesc să citesc, să cunosc cât mai multe, să experimentez şi să învăţ mereu lucruri noi, care să mă umple de înțelepciune şi să mă înalţe spiritual.
Da! Iubesc să citesc cărţi care au menirea
Consider că cititul îţi oferă doar beneficii şi contribuie la îmbogăţirea vieţii tale. În ceea ce mă priveşte, iubesc să citesc cărţi care îmi oferă acces la informații autentice și valoroase.
În video-ul care urmează - te invit alături de mine - să deshidem coletul cu carţile pe care le-am comandat de la EdituraMix. Aici, găsesc mereu cărţi pe sufletul meu.
<Pe data de 8 mai, am fost invitată să le vorbesc studenților din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Oradea!
A fost o experienţă plăcută - să văd implicarea profesorilor care îşi doresc cu adevărat ca studenţii lor să reuşească în viaţă, să devină oameni de succes, motiv pentru care îi susţin şi le pregătesc diferite ev
Împreună cu - Mihaela Tatu - vorbim despre creştere spirituală, despre introspecţie, intuiţie, claritate şi trezie. Despre cum să trăim în momentul prezent şi să fim în starea de atenţie conştientă, cum să eliminăm stresul din viaţa noastră - astfel încât - să avem o minte mai concentrată, mai calmă şi mai echilibrată.
Cum să trăim în fluxu
Oraşul Oradea este o adevărată operă de artă. E un oraş care a reînviat şi ne surprinde plăcut, din ce în ce mai mult, atât prin infrastructura sa cât şi prin evenimentele organizate. Timpul liber pe care îl poţi petrece în Oradea este cu adevărat relaxant, te umple de voie bună şi de energie pozitivă.
În ceea ce mă priveşte,