Se spune că fiecare om este reprezentat de suma experiențelor sale, iar percepția fiecăruia dintre noi asupra mediului înconjurător este direct proporțională cu pachetul informațional deținut la un moment dat. Trăim însă în secolul accelerației, iar dinamica schimbărilor ce se petrec în jurul nostru este atât de mare încât, uneori, devenim copleșiți, stresați sau obosiți, stări deseori asociate cu sentimente de teamă, nesiguranță sau incertitudine, care pot genera, în timp, afecțiuni mult mai grave. De aceea, este imperativ să ne asigurăm că nu acumulăm excesiv aceste stări și sentimente și că le eliminăm treptat, iar când nu reușim pe cont propriu, este bine să apelăm la specialiști.

Astfel, te invităm să descoperi o nouă terapie de la Oshea Wellness Clinic, o terapie care îmbină armonios diferite proceduri ce îți hrănesc atît sufletul, cât și intelectul. Mai multe informații despre această terapie, aflăm de la Roxana Trifa, psihoterapeut certificat. Roxana Trifa a urmat facultatea de psihologie și o formare de doi ani în psihoterapie sistemică de familie și cuplu. A susținut ateliere de dezvoltare socio-emotională pentru copii, iubind să lucreze cu aceștia.

 

O.M.: În ultimul an traversăm cu toții o perioadă unică în viața fiecăruia, iar contextul actual, al pandemiei covid_19 este resimțit diferit de fiecare dintre noi. Care sunt efectele la nivel psihic pe care societatea le resimte?

R.T.: Așa e. Traversăm o perioadă nouă pentru fiecare dintre noi, iar adaptarea este cuvântul cheie. Efectele sunt nenumărate, pentru că fiecare om este unic și trăiește în pandemie prin propriile percepții. Totuși, unele trăiri se aseamănă pentru cea mai mare parte dintre noi: simțim o nesiguranță și ne facem în mai mare sau mică măsură griji pentru viitor. Fie că vorbim de griji pentru sănătatea noastră și a celor din jur, fie că ne gândim la siguranța locului de muncă, a situației financiare, toate aceste gânduri ne afectează atât pe noi cât și pe cei din jur. Aceste griji sunt absolut firești, atâta timp cât nu scapă de sub control și nu ne afectează relațiile și funcționalitatea noastră. E bine să știm că și alți oameni au parte de sentimente mai puțin plăcute. Din păcate oamenii nu prea vorbesc despre lucrurile neplăcute, dar să afli că și alții trec prin ceea ce treci tu poate fi de mare ajutor.

O.M.: Dacă totuși grijile scapă de sub control, cum am putea depăși situația?

R.T.: Așa cum atunci când avem o problemă de ordin fizic pe care nu putem să o tratăm acasă, apelăm la un doctor, tot așa atunci când avem o problemă de ordin psihic este bine să apelăm la un specialist. Psihoterapia este o știință și o artă în același timp. Cei mai mulți clienți care ajung în terapie se simt poate pentru prima dată înțeleși și acceptați, iar acesta nu e puțin lucru. Procesul psihoterapiei înseamnă de fapt parcurgerea drumului spre vindecare în echipă: terapeutul împreună cu clientul. Una din părțile frumoase ale procesului de psihoterapie este că viața se poate schimba foarte mult în bine, prin învățarea unei noi perspective, a unui nou mod de a vedea și de a face lucrurile.

 O.M.: Ce trebuie să știe o persoană care s-a hotărât să înceapă ședințe de psihoterapie?

R.T.: Cred că cel mai important lucru pe care trebuie să îl știe este acela că psihoterapia este un proces, iar acest proces ia timp, energie și multă sinceritate. Pornește pe un drum pe care îl va parcurge alături de terapeutul său, de aceea relația dintre cei doi are o mare influență asupra întregului rezultat.

Un alt aspect important de știut este acela că clientul face cei mai mulți pași spre vindecare, toți oamenii având la dispoziție resurse interioare care printr-un proces corect din cadrul psihoterapiei acestea se activează.

Sunt multe lucruri pe care le-aș mai spune despre psihoterapie, dar închei cu acesta: orice schimbare e posibilă, iar prin psihoterapie poți afla noi perspective ale problemelor de care te lovești.

 

Cu drag,

Oana

WRITE A COMMENT