Cum creştem copii fericiţi?

Sămânţa înfloririi omului este în el însuşi.

Când te cunoşti pe tine, ajungi să îi cunoşti şi pe ceilalţi.

Când te iubeşti pe tine, ştii să îi iubeşti şi pe ceilalţi.

Când te respecţi pe tine, îi respecţi şi pe ceilalţi.

Când ştii cum să înfloreşti îi laş

Ce este de fapt cartea “Frustreaza-te”?

Este o poveste fantastică cu şi despre oameni, iar când spun oameni mă refer la ce înseamnă cu adevărat un OM.

De exemplu, dacă ai fost înzestrat cu darul de a vorbi, ai face bine să îl foloseşti pentru a-i încuraja pe alţii iar dacă ai raţiune, foloseşte-o pentru ai ajuta pe alţii şi vei vedea nişte schimbări în viaţa ta pe care nu le credeai posibile. Pentru că de îndată ce începi să te comporţi ca un

Diversificarea pas cu pas. Ce mânâncă bebeluşul tău în vacanţă?!

Pentru că de curând am început diversificarea cu Radu Ayan, sinceră să fiu, am avut puţine emoţii când m-am gândit ce și cum va mânca micuţul nostru într-o ţară exotică. Iniţial, m-am gândit să îi ducem de acasă ceea ce trebuia să mănânce, gata preparate şi congelate, dar am ales să vedem ce va fi când vom ajunge în Punta Cana şi să îi preparăm acolo mâncărica.

Iată că totul a decurs surprinz

HypnoBirthing – Metoda Mongan pentru o naștere naturală cu blândețe și calm!

Dacă eşti mămică în devenire îţi recomand această carte, pe care eu am citit-o cu drag şi care, sper, să te inspire şi pe tine :) ! Cartea HypnoBirthing te învaţă, ca şi viitoare mămică, că naşterea este o ocazie de a intra în legătură cu adevărata ta putere şi îţi oferă tehnici practice prin care să te conectezi cu capacitatea ta intrinsecă de a da naștere într-un mod blând, confortabil, energic și plin de bucurie. Vei învăţa să te focalizezi asupra sta