Lumini, reflectoare, modele celebre, designeri în vogă, dar și tinere talente – toate acestea se vor reuni în perioada 1- 6 decembrie 2015, la Bucharest Fashion Week – când va avea loc săptămâna modei la Bucureşti – la Ambasad`Or Events, Otopeni.
Născut din pasiunea pentru modă și pentru frumos, festivalul Bucharest Fashion Week 2015 pregătește pentru ediția din această iarnă un spectacol al eleganței, în cadrul căruia – timp de 6 zile – peste 30 de designeri români și străini vor prezenta ultimele lor colecții.
Astfel, în perioada 1- 6 decembrie, București devine capitala modei. În același timp, Bucharest Fashion Week 2015 va continua seria evenimentelor speciale, care sunt parte din tradiția festivalului: Miss România, Top Model România, Gala Fotbalului Românesc și Romanian Fashion Awards.
Dar pentru mai multe detalii, informații și înscrieri la eveniment – vă invit să accesați site-ul oficial www.bfashionweek.com.
Vă pup,
Oana