Pilda mesajului din inel

Un rege și-a chemat înțeleptii de la curte și le-a zis:

„Urmează să îmi fac un inel foarte frumos. Am unul dintre cele mai bune diamante posibile. Vreau să pun înăuntrul inelului un mesaj care să-mi poată fi de ajutor într-un moment de disperare covârșitoare.

Mesajul trebuie să fie foarte scurt, ca să poată fi ascuns în inel, sub diamant.”

Erau cu toții înțelepti, erau cu toții mari învățati. Ar fi fost capabili să scrie tratate grandioase. Dar să-i dea un mesaj nu mai lung de doua-trei cuvinte, care să-l ajute în momente de disperare cruntă…

S-au gândit, au căutat în cărțile lor dar n-au găsit nimic.

Regele avea un servitor bătrân, care îi era aproape ca un tată – fusese slujitorul tatălui său. Mama regelui murise de timpuriu, iar slujitorul acesta avusese grijă de el, așa că nu era tratat ca un servitor. Regele avea fața de el un imens respect. Bătrânul i-a zis:

„Eu nu sunt un înțelept, nu sunt un învățat, dar știu mesajul – fiindcă nu există decât un singur mesaj. Iar oamenii aceștia nu ți-l pot da; el nu poate fi dat decât de către un mistic; de un om care s-a cunoscut pe sine.

În îndelungata mea viață la palat, mi-a fost dat să întâlnesc tot felul de oameni, iar printre ei am întâlnit odată un mistic. Fusese și el un oaspete al tatălui tău, iar eu am fost cel care s-a ocupat de el. La plecare, în semn de mulțumire pentru serviciile mele, mi-a dat acest mesaj”, și bătrânul i-a scris pe o bucățică de hârtie. L-a împăturit și i-a zis regelui:

„SĂ NU-L CITEȘTI, SĂ-L ȚII ASCUNS ÎN INEL. DESCHIDE-L NUMAI CÂND ORICE ALTCEVA A DAT GREȘ, CÂND NU MAI EXISTĂ CALE DE IEȘIRE.”

Acel moment a venit nu peste multă vreme.

Țara a fost invadată, iar regele și-a pierdut regatul. Fugea pe calul său ca să-și salveze viața, iar dușmanii erau pe urmele lui. El era singur; ei erau mulți. A ajuns într-un loc unde cărarea se termina, deci a ajuns într-un punct mort.

Nu se putea întoarce – ar fi însemnat să dea peste dușman; acesta se apropia, se auzeau copitele cailor. Înainte nu se mai putea duce, iar altă cale nu mai era…

Deodată și-a adus aminte de inel. L-a deschis, a scos hârtia și a găsit acolo un mesaj extraordinar de prețios.

Pe bilet stătea scris atât:

 „ȘI ASTA VA TRECE”

O mare tăcere l-a cuprins când a citit aceasta propoziție: „Și asta va trece”.

Și a trecut.

Totul trece. Nimic nu dăinuie în lumea aceasta. Dușmanii care îl urmăreau pesemne că s-au rătăcit prin padure, pesemne că au apucat-o pe o alta cărare; încet, tropotul copitelor s-a stins, până nu s-a mai auzit deloc.

Regele le-a fost cum nu se poate mai recunoscător slujitorului și misticului necunoscut. Cuvintele acelea s-au dovedit miraculoase.

A împăturit hârtia, a pus-o la loc in inel, și-a adunat oastea din nou și și-a recucerit regatul. Iar în ziua în care intra victorios în capitala lui, pretutindeni era sărbătoare, muzică, dans – iar el se simțea foarte mândru de el.

Bătrânul era prezent și mergea pe lângă trăsură. El i-a spus regelui: „Acesta este de asemenea un moment potrivit ca să citești mesajul.”

Regele i-a zis: „Ce vrei să spui? Acum sunt victorios, oamenii sărbătoresc. Nu sunt lovit de disperare, nu sunt într-o situație fără ieșire.”

Bătrânul i-a spus: „Ascultă. Misticul mi-a spus așa: Mesajul ăsta nu e numai pentru restriște, el e și pentru ceasurile de veselie. Nu e numai pentru atunci când vei fi înfrânt; e și pentru atunci când ieși victorios – nu doar când ești cel de pe urmă, ci și când ești primul”.

Atunci regele a deschis inelul, a citit mesajul:

„ȘI ASTA VA TRECE”

Și deodată aceeași pace, aceeași tăcere în mijlocul mulțimilor jubilând, celebrând, dansând… dar mândria, egoul dispăruseră.

Totul trece.

Regele l-a rugat pe bătrânul servitor să vina să șadă alături de el în trăsură. L-a întrebat: „Mai e și altceva? Totul trece. Mesajul tău mi-a fost de un ajutor imens”.

Bătrânul i-a zis: „Al treilea lucru pe care l-a spus misticul a fost:

ADU-ȚI AMINTE CĂ TOTUL TRECE. DOAR TU RĂMÂI; TU RĂMÂI PURURI CA UN MARTOR.

Tu ești realitatea; orice altceva nu e decât un vis. Visele frumoase și coșmarurile se succed pe rând. Dar nu contează dacă e un vis frumos sau un coșmar; ceea ce contează e cel care vede visul. Văzătorul este singura realitate…

Iar cel care vede e întotdeauna prezent, douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru; indiferent ce faci sau nu faci, el e acolo. E acolo de secole, de o veșnicie, așteptând ca tu să devii conștient de el…

Adu-ți aminte de el atunci când ai o stare de bine, o euforie; adu-ți  aminte de el când suferi, când ești nefericit. Adu-ți aminte de el în orice context; în orice stare de spirit – adu-ți încontinuu aminte de el.

În curând vei fi capabil să rămâi centrat în el, nu va mai fi nevoie să-ți amintești.

Iar ziua aceea e ziua cea mai mare din viața unui om. În ziua aceea te iluminezi. În ziua aceea te trezești. În ziua aceea Zorba se transforma în Buddha.”

Cu drag,

Oana