Încetează să mai gândeşti şi începe să mulţumeşti.

Dacă nu ai avea mintea ocupată de lucruri inutile, aceasta ar putea fi cea mai bună zi din viaţa ta. – Ethan Hughes

Atunci când mulţumeşti şi eşti conştient de tot binele din viaţa ta este stimulentul cel mai bun pentru a duce o viaţă minunată. Recunoştinţa este o frecvenţă specifică bucuriei, frumuseţii şi creativităţii. Când eşti pe această frecvenţă a recunoştinţei, Dumnezeu, Universul îţi vine în cale cu binecuvântări şi atragi minuni în viaţa ta. De ce? Pentru că atunci când eşti recunoscător pentru lucrurile pe care le ai deja în viaţa ta, îi transmiţi Universului că doreşti mai mult din asta. Îi dai energie.

 Dacă vei încerca să cauţi binecuvântări în viaţa ta, le vei găsi din plin. Dacă încerci în fiecare zi din viaţa ta să te deschizi, să cauţi miraculosul, vei obţine fericirea cu adevărat.

  • Îţi propun un experiment:

Încearcă în fiecare zi să te gândeşti – timp de 5 minute – la lucrurile pentru care te simţi recunoscător. Conectează-te  la sentimentul de recunoştinţă. Conştientizează faptul că frumuseţea te înconjoară, curge prin tine şi te umple cu lumină. După care, cere orice îţi doreşti. Fă acest lucru mai multe zile la rând 🙂 .

Râzi, joacă-te, iubeşte, visează şi binecuvântările vor intra în viaţa ta.

 

Cu drag,

Oana

WRITE A COMMENT