Şi pentru că muzica oferă suflet universului, aripi minţii, zbor imaginaţiei şi viaţă oricui, vreau să vă povestesc despre…  vecinii mei de la Sibiu! 

În seara de joi când am ajuns la Sibiu pentru FEERIC FASHION DAYS, primul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi las bagajul la Casa Manu  unde am fost cazată.

Apoi, grăbită pentru a ajunge la o întâlnire, am ieşit din cameră, îndreptându-mă spre maşină. În toată graba aceea, totuşi ceva m-a făcut  să mă opresc. O voce superbă din camera vecină. Am rămas câteva clipe să îi ascult glasul… versurile parcă mă atingeau la suflet. Simţeam că melodia mi se potrivea în acel moment.

A trecut o zi, au trecut două şi chiar trei, în care mai tot timpul mă intersectam cu  trupa de tineri mereu veseli, plini de viaţă şi veşnic fredonând câte o melodie… Dar nu am realizat cine erau!

Până când, într-o seară, venind de la Gala FEERIC FASHION DAYS, în benzinăria OMW ne- am reîntâlnit  şi curioasă din fire am intrat în vorbă să îl felicit pentru talentul său. Abia apoi am realizat, dupa ce mi-a cântat câteva versuri dintr-o melodie cunoscută  că aceea voce  plină de pasiune, izvorâtă din suflet pentru suflet, era WHAT’S UP!

MII DE FELICITARI PENTRU O VOCE DE EXCEPTIE!

https://www.youtube.com/watch?v=raQ1CE4lLVM

WRITE A COMMENT