Interviu cu Părintele Constantin Necula, exclusiv pentru oana-moldovan.ro. Părerea domniei sale despre situația generată de Covid-19 în România și în întreaga lume.

În cele ce urmează, Părintele Constantin Necula ne dezvăluie perspectiva sa cu privire la situaţia din prezent, cum ar fi bine să reacţionăm fiecare dintre noi şi la ce să ne aşteptăm în viitorul apropiat:

  • Oana Moldovan: Care este părerea dumneavoastră despre tot ceea ce se întâmplă, în prezent, în întreaga lume? De

Alegi Bucuria vieţii?

Știi că bucuria, iubirea necondiționată, generozitatea, recunoștiința sunt vibrații vindecătoare, miraculoase? În loc de a crea și a genera panică sau a te alimenta cu stupizenii care te țin în judecată, furie, ură, reproș, răzbunare, luptă, frica, cum ar fi să faci activități și să ai gânduri creatoare care te bucură? Bucuria vine din interiorul tău, din inimă.

Mai mult

Semnificaţia dovleacului de Halloween

Halloween-ul a devenit, în ultimii ani, o sărbătoare tot mai populară şi la noi în România, chiar dacă aceasta nu îşi are originea pe meleagurile noastre. Dar ştim care este, de fapt, motivul pentru care se sculptează dovleci şi se aprind lumânări în aceştia?

Pe noi ne-a prins Halloween-ul în Bucureşti, la Ramada Plaza, înconjuraţi de dovleci care mai de ca

Energiile din natură. Cum ne „încărcăm”?

Ai îmbrăţişat vreodată un copac?

Ştiai că... îmbrăţişarea copacilor a fost validată din punct de vedere ştiinţific, ca fiind benefică pentru sănătate? Mai mult, cercetarile au arătat că nici măcar nu trebuie să atingi copacul pentru a te simţi mai bine, trebuie doar să fii în vecinatatea lui pentru a te bucura de efectul benefic al naturii.

Prima data când am văzut pe cin

Tu cum îţi hrăneşti sufletul?

Ceea ce ne permite să rămânem plini de viaţă la orice vârstă este hrana sufletului.

Citeam într-o carte 9 elemente care o alcătuiesc:

 
  1. Natura - Este un adevărat izor de tinereţe. Să ne plimbăm, să mergem mai mult prin natură pentru că aceasta este o adevărată sursă de energie şi bucurie. Orice activitate pe care o desfăşurăm în aer liber ne

Să ascultăm bătăile inimii

Avem în inima noastră un spaţiu interior care este mai extins decât cosmosul.

Ştiai că inima, deşi este un organ atât de mic, ea face o muncă extraordinară, bătând aproape de 100.000 de ori pe zi? Inima cântăreşte aproape jumătate de kilogram, este cam de mărimea pumnului unui adult şi este dotată cu o mare inteligenţă care trimite semnale spre creier şi spre alte organe - iar conştientizarea acesteia este de

Recunoştinţa

Încetează să mai gândeşti şi începe să mulţumeşti.

Dacă nu ai avea mintea ocupată de lucruri inutile, aceasta ar putea fi cea mai bună zi din viaţa ta. - Ethan Hughes

Atunci când mulţumeşti şi eşti conştient de tot binele din viaţa ta este stimulentul cel mai bun pentru a duce o viaţă minunată. Recunoştinţa este o frecvenţă specifică bucuriei, frumuseţii şi

Respiră pur şi simplu

Ştiai că... respiraţia te ajută să îţi echilibrezi sănătatea, să îţi găseşti calea către o mai mare conştientizare, îţi îmbunătăţeşte intuiţia, creativitatea şi multe altele? Controlându-ţi respiraţia, îţi controlezi de fapt starea de bine şi nivelul de performanţă.

Aşa că, de data aceasta doresc să te invit să te relaxezi, să te opreşti 10 minute şi pur şi simplu... să respiri!